iar ape-or îngheța sub pasul cristic
și fulgi de nea vor fi-n văzduh ființă
lucind, o floare-n geam ne-a fi știință
în văzul nostru tot, tăcut și mistic.

va ninge-n pieptul nostru grea căință
spre Dumnezeul blând și silogistic
ce nu-l poți naște-n forul tău lingvistic
deși-l privești în drum de suferință.

tu, Iarnă, sapă-n sânul nostru fiert,
Amor ne-aruncă-n proprii, des, carnaje
în zbor strigat de-a Iadului penaje
în agonii de-un ceas când liniști iert.

la Domn fugim apoi cu duhul nostru
să rătăcim pe cale-a cărnii monstru...