Prin aerul fraged
coboară răcoroasa ploaie
așteptată cu dinți de lapte
în ierburi unde cântă roua
și lumina alungă curcubeul
dincolo de arcul subțire al orizontului.

Simt o căldură în palme,
sub piele nervii stau drepți
la trecerea femeii printre flori
într-o grădină de vise.

Ziua se oprește la amiază,
se odihnește,
timpul face tălpi de argint
și pășește prin umbre străine.

Mai mult ca nisipul
nu găsește deșertul și se pietrifică,
dar pietrele vorbesc
și am să scriu ce spun
cu tărie
în numele lor aici.