ne-alcătuiam în carne stih de Mere
și șoapte dulci aveam cu noi, romanță
ducându-ne aproape din distanță
când traversam tărâmuri de himere.

și fără strai în pasărea instanță
ne acuzau de vis în clipei ere
ne dezbrăcau de guri cântând tăcere
dar nu dădeam pe-atunci vreo importanță.

doar azi, târziul când ne bate-n inimi
și e trecut de-un ceas de Amândoi
genunchiul duhului spre Cer îndoi
să cer cerneala unor pixeli minimi...
din amintire să răspund chemării
în rostul de lumină-al lumânării.