Mi-am scris cuvintele-n inimă,
și din ungherele ei îmi vorbesc,
zicându-mi;
lasă-ne să zăbovim în poeme.

Vouă vă spun, cititorilor,
aplecați-vă asupra lor,
sunt doar niște flori de suflet,
gânduri tainice de lumină,
poate o mângâiere,
o înălțare de cuget
pe care cerul îl absoarbe
și-i întregește înțelesul.

Din înalt coboară infuzia
de iubire și sublimare divină
când în visare mă zbat.

În timpul ce-mi mai rămâne
cum apele care curg,
ceva se tot naște în mine
și face muguri de înfrunzire.

Până și aroma-n litere înflorește
se scurge sub pana subțire
și-n miez se adună mierea
ce din iubire face pui.