sunt o călăuză a umbrei pe calea norului
în plecarea luminii din cer,
răcnesc să mă audă surzii
să-mi zidească sunetele-n priviri
sunt orbul ce vede liniștea nopții
apoi suirea din genuni a stelelor în slavă,
glăsuirea mută a lunii

sărutul, paznic buzelor
mă transformă-n senin
spre a merge-n cerneală mărunt
iubit de măruntaiele micimii;
nu pot micșora esențele
mărind dioptriile sensului
sunt înmormântarea paradigmelor
arse de soarele Adevărului

și sunt
la ceas mărunt
o limbă nevorbită