misterul tău pe zare-și cerne prețul
în taina fără saț a tinereții
ci-n pieptul trist se năruie pereții
împărățind Nimicul, hrăpărețul.

se-nvârt deasupra morbului ereții
în har de lebădă-i, stins, cântărețul
spre veci ducându-și sunetul, mărețul
ce știe-amurgul delicat al vieții.

avere verde, tu veghezi murinzii
femeie,-i sui curând pe catafalc
eu în odaia Raiului mai calc
să pot vorbi cu mine-n drum Oglinzii.

îmi spun că ce e lut pământ se face
iar duhul se-nvelește-n ploi de pace.