sunt zile în care lehamitea (sau ce?)
destituie orice sens al tragicului
al spaimei
atunci mergi pe stradă
marele suveran
ai servitorii proprii
toate cuvintele se adună
să îți slujească
te enervează uneori
mascarada asta plină de solicitudine
tragi câte o înjurătură
printre dinți
o prinde auzul copacului de care până atunci erai sigur dar sigur
că e surd absolut surd
nu te doare nicio grimasă
nici seva asta otrăvită prelingându-se
pe suprafețe amorțite
pe o rană
îți place să calci pe cer
pe inimi pe narcise pe țipăt
să amesteci băuturile gusturile
să fii de acord și cu unul și cu altul
deodată împotriva tuturor
împotriva ta însuți
ai
o amețeală
un vertij un sindrom… și pământul
se pune cu capul în jos
ca un leu urgisit își varsă măruntaiele
toate blestemele cu mucegai
pe caietul tău de curat
în sanctuarul propriei imaginații
ai
o bubă una mare de toooot
și urâtă-urâtă… hidoșenia pământului pecinginea
ai
un cancer
care crește crește crește…
se face
univers
treaba lui!!!
ți-au ieșit încă
3 fire albe…
iasă !!
stau pe linia ferată
o să mă calce un tren… o să mă… o să…
mă, măăăă…, de unde știi tu
că nu sunt eu trenul ?!!
nu-ți stă bine fusta asta și
rujul ăsta nu ți se potrivește nu ți se… nu se… nu…
și ce dacă
uite cum se mai face zăpadă
cum îți răsar flori printre degete
uite, mă, cum se mai iubește cum se pășește din materie…
și ce dacă frumusețea îi doare pe alții
e afacerea lor strict personală
odată și-odată o să le vină ea
de hac…
și timpul… timpul… timpul…
ce să faci cu atâta?!
iei una bucată eveniment
o întinzi pe câte o eternitate
iei 2 bucăți de întâmplare iei toate bucățile iei mai mult decât toate întâmplările la un loc
rămân atâtea veșnicii !!!!

și ce dacă mori
mare scofală în chestia asta
o altă lehamite de duzină
alt timp care
nu doare
nu doare
chiar NU !!!

și atunci
ea
o să se așeze
la capătul unei scări
în josul ființei mele
o să mă implore o să mă implore
fie-ți frică fie-ți frică… fie-ți odată
milă!!


și eu… eu…


EU o să-i iau totul.