în liniștea zăpezii, ce ni-i fiartă
e Dumnezeu în straiele civile
și nopți se-mbracă-n hainele de zile,
un purice plăpânda piele-ți iartă.

paiangul țese-n iarnă ustensile
nepicurând din el un strop de ceartă
pe când îți desenam a cărnii hartă,
nimicnicii în amintiri fosile.

corabia virtuții de alimbă,
al vorbei înger să mă recunoască,
îmi cheltuiesc averi de duh pe limbă.

și mă va duce-n lumea cea crăiască
ivirea Lui, în dragoste ce schimbă...
aștept în lume leneș să se nască.