El era pe corzile viorii
mai autentic decât zi de zi,
își lăsa sufletul să trepideze
pentru inimi fermecate.

Ea îmbrățișa fluturii albi,
îi răsfăța pe umeri și pe sâni,
își mlădia trupul în cântec
ca tulpinile din trestiile lagunei.

Amândoi au gesturi împrumutate
de la știutorii de gânduri,
iubesc alfabetul înțelepților
pe care îl folosesc în cuvinte.

Tot ce scriu cu ele
într-o limbă curgătoare și simplă,
se citește cu răsuflarea tăiată
de o dragoste răpită.

Nimic nu se stinge în osul înflorit
în care măduva respiră răcoros
dulceața mierii din potirele
din care și Domnul a băut.