brîndușele, amintiri pe clavicord purtate de valul
inocent al ultimei toamne
cu aromă de vin negru în pahare

ea singură cu piatra ei de ametist pe deget,
prețul unei nașteri rebele în miez de februarie,
printre zodii triste...
tu însuți trist
prin ochii unui fluture de noapte
cînd o priveai cum plînge
cum lacrimile îi curg în păr precum stropii de sevă
amară dintr-un lăstar tăiat

brîndușele, doar picuri viorii printre fînețe
din loc în loc în pîlcuri
și femeia de la fereastra trenului care nu așteaptă,
care aleargă ca apa
ca umbra norilor de ploaie trecînd munții,
cu degete prelungi, doar picuri-picuri