de la o vreme parcă mă înțeapă
și mă doare tot mai acut limba
o simt așa cum se usucă
deși cât pot de des mă hidratez
o curăț de aftă cu periuța
și o clătesc cu un pahar de vin
am încercat și cu agheasmă
multe boleșnițe s-au vindecat așa
cum s-o chema durerea asta de limbă

tare înțelept mai eram când m-am născut
poate de teamă să nu mi-o fure ori
strângeam între buze limba
că nu îmi scăpa un cuvânt
târziu cu mare grijă dam drumul la câte unul
apoi inconștient atâta limbă am risipit
mine de aur încă neaflate
ori bălării crescând pe hoitul ei
cine știe pe unde
doamne câtă s-a pierdut
dar mai ales câtă n-a fost scrisă

de ce venim pe lume
grav se întreabă filosofii
poate pentru asta
fiindcă limba se vrea vorbită
unde ne sunt oratorii
așa bâlbâit rostind enormități
bine că se mai străduie măcar poeții
ni-l imaginăm pe zeu un cap cu barbă
de ce nu oare ca pe-o limbă
când mai întâi a fost cuvântul

poate fiindcă limba este mama noastră
ne place ori nu fiecare în ea ne naștem
de aia i se și spune maternă
tatăl ne e cuvântul
fiecare suntem în fapt o tainică frază
ori mai probabil un silogism
ca un castel ori un templu
ba nu ca o ie românească
și când ne rostim ne deșirăm
până ni se vede (in)estetica
jenați să o acoperim
apelăm la beția asta de vorbe
luminiscență în care ne stingem
poate că tocmai asta e definiția morții

abia de mă mai țin de poala limbii mele
atâtea altele în jur îmi aruncă ocheade
mi-e drag să le deslușesc
dar când încerc parcă aș suge la sân de doică
un soi de lapte praf cu-îndulcitor
sunt mort de nu mi-oi mai simți gustul limbii

nu nu o să mă mai duc la medic
cred că știu cauza bolii mele
mi se cam termină vorbele
și uite cum ici colea începe să crape zidul