Trăirile mele îi fac trup cuvântului,
lasă loc liber ființării
să se înalțe în timp,

pun gândurile în balanța cerului.

Încerc să cuprind lumina
în focarul ce dă flacără iubirii,
viața curge cu noduri
ca un râu spre cascadă.

Rup întunericul din carnea nopții
până stelele vor da semne
că duhul nu doarme,

diminețile din mugur înverzind.

De o să se pornească viori
cu arcușul pe fibra zilei
până ce soarele amiezii
îmi va găsi umbra,

o ploaie de vară vestind.