fructele gerului se coceau în cuptoarele iernii,
prăjituri diafane se lipeau de tâmpla ferestrei zburai alb,
încărunțită pe straie veneai
să mănânci cu privirea arborele ce creștea din lumină

norocul a fost că soba masticase deja carne de copac,
din pântecele ei roșu evapora-n odaie caldul
să îți ițești pielea din straie,
stăteai nud pictată în ochii mei rătăciți de minte
sub gândul feroce îmbrăcat în păcate

mă lăsai să-ți tatuez în piele buze
apoi deveneai pasăre
și-ți săruta umbra din urma zborului

singurătatea se așchia în mine,
prindeam conturul lui Dumnezeu
înotân prin milenii de rugăciune

cât despre iubire, iubeam