Deschid porțile labirintului,
povestește-mi despre zăvoarele lor
dacă poți ajunge la ele dinăuntru,
dacă vrei să ieși și ești epuizat
cum faci să te învingi,
sau rămâi acolo până se schimbă lumea?

Nimic nu mă sperie mai mult decât sechestrarea
închiderea în vârsta nevolnică și slabă,
lipsa de argumente cu care să te îndupleci pe tine
înainte de a-l îndupleca pe Dumnezeu.

E ceva straniu în care-ți vine să alungi iarna
și să te hrănești cu toamnele în care crezi,
cineva să-ți aducă fructele binecuvântate
la care să râvnești păcătos și să te abții
înghițând toate cuvintele care-ți vin în gând
cu poezia lor cu tot.

Înțelege măcar tu imaginarule select,
mi se rupe inima de fiecare iubire
și glăsuiesc cântecul iei sub stele,
dar nu mă lăsa niciodată să rabd mult
până-mi pierd simțurile dătătoare de viață
și fac din mine un produs de consum
pierdut pe rafturile nesăbuinței.