Din el, răsar și-acuma dulci cântece mărețe:
„Balada”-i fără seamăn și cântece de dor,
„Crai nou”, o operetă vibrând de frumusețe
Și imnuri care-nalță iubitul Tricolor...

Tot Ciprian, copilul de preot preacucernic,
A scris un cor ce-l cântă și îngerii din cer,
Superbul „Tatăl nostru”, mișcând pe toți, puternic,
Dar planuri avea multe și se simțea stingher.

De-aceea, de la Stupca, spre Cernăuți plecase,
Apoi la Viena, Roma, unde-i uimea pe toți.
Chiar Verdi-l sărutase cu laude călduroase,
Iar Eminescu-l trece la marii patrioți.

Era frumos și harnic - un geniu ce promite
Să fie cel mai mare compozitor român.
Deja avea un nume de vârf printre elite;
Peste-ale muzici taine, era deplin stăpân.

Abia venit acasă, chemat de-o fată dragă,
El culesese doine mergând din sat în sat.
Spionii-mpărătești, cu bănuială vagă,
I-au spus „răzvrătitor” și-n drum l-au arestat.

Fatal i-a fost tot timpul trăit în închisoare,
Și dacă-asupritorii apoi l-au absolvit,
Lipsit fiind o vreme de hrană și de soare,
Urmarea fu cumplită, căci grav s-ambolnăvit.

Când steaua-i luminoasă părea cu mari victorii,
Când Țara-i pregătise un loc printre titani,
Boala ce-o căpătase ni-l smulge-n pline glorii
Și ca Icar, dispare la nici treizeci de ani...

Glen Ellyn, USA 2 ianuarie 2018