Mă ridic cu mii de brațe și dau de pământ cu mine,
Cad pe-un fagure de vorbe de rămân cu capu-n nori,
Gândurile-mi stau pe ace și aștept să văd de-mi vine
Mintea mea rămasă-n urmă printre hoți și cerșetori.

Unde crește dimineața, soarele mă pun să-l scutur
Peste timpul ce-am dormit și iau raze somnoroase,
Ce le-adună-aceleași mâini și-n privirea ta le vântur
Să-ți fac ceai cu vocea caldă într-o cană de mătase.

Să începem jocul nostru, cine-ajunge cel mai sus,
Dar la fel ca-ntodeauna mă prefac că sunt învins,
Iar mă las mușcat de-aripi să simt ce-a simțit Isus,
Îmbrăcând aceeași cruce, numai trupul tău aprins.

Sughițând de-atâtea cuie ca un gând prins în pereți,
Săturat de-atâta viață să-mi cer voie de-am să mor,
Să renasc, curgând, o apă, din izvor cu multe vieți,
Ca o lacrimă pe-un munte murmurând același dor.