uneori simt că e prea târziu pentru toate
mi se induce o senzație de umezeală în oase/ de stepă în carne
rămân în pat încă un minut
încă un minut cu pleoapele grele
fără niciun plan pentru ziua care se așază la ușă asemenea unui animal de casă
zgârie pragul în așteptarea unor firimituri de viață
mă uit pe pereți / număr niște oi imaginare de pe niște pajiști imaginare
să mă ia somnul iarăși / prelungind o noapte în care absolut nimic nu am visat pentru că/ nu era absolut nimic de visat
de undeva din rezervoarele memoriei țâșnește femeia tânără / cu chef de viață
începe să-mi umble prin carne/ stepa rodește
îmi umblă prin oase/ umezeala scade
când obosește să mă colinde
prind curaj/ mă ridic din pat
primii pași către baie târâți pe covor/ într-o desfășurare a lenei
chiuveta/ apa rece/ paharul cu periuța de dinți
o urmă abia vizibilă de ruj pe un colt al oglinzii/ semn că
aseară m-am sărutat ca pentru o despărțire definitivă
n-a fost
mă întorc/ deschid ușa camerei
de-afară dau năvală sunete
acute grave puternice ori/ abia perceptibile
fiecare lucru pe care-l privesc îmi întoarce gestul printr-un sunet
sunetul caută spații în mine/ își prinde ghearele fonetice pe unde-apucă
erupe alte sunete într-o orchestrație abruptă
cine m-ascultă spune că sunt frumoasă
cine nu m-ascultă spune că sunt frumoasă
eu doar teleportez niște sunete