Fiece glonț al gândurilor triste
Prins între lacrimi, perne și batiste
Așteaptă ora să se frângă-n două
Să curgă-n visul peste care plouă

Fiece glonț al colțului de lume
Ce știe doru-n palme să-l adune
N-așteaptă, se revoltă și-apoi tace,
Din foi de umbră deasă se desface.

Cu unghii verzi de iarbă hăituită
Luntre ți-am fost, oglindă despletită.
Să mă îmbrac cu tine la amiază,
Și-n ochiul pelerin ce nu cutează,

Să se ridice spectator orb-mut,
Să te răstoarne-n caldul așternut.
Ingheață iar minciuna pe sub geană
Și prafu-ncepe cald să se-aștearnă

Cum glezna de păduri și amorțire
Se răsuceste, albă și subțire
Genunchiul nopții cade-n maci răpus
Printre cuvinte care nu s-au spus

Fiece glonț când dau măceșii-n floare
De veghe stă în lanul de mirare
Și julitura ceții de pe poartă
Ne vindecă de toate și ne iartă