după aceea miroseam a timp
dezlegam clipa să alerge spre Ieri
tu erai frumoasă iar eu
de negăsit nici de mine
mi-am prins umbra în pumni
și am tras de ea ca de o sfoară,
veneam spre mine târâș
și deodată
sufletul mi s-a umplut de mine

&

năravul dimineții,
îți aduceam cafeaua la pat
tu erai frumoasă iar eu
eram un zăngănit de metale,
pesemne spada
mi se hârțogăia-n peniță

&

vremurile curgeau ca o apă în care
domneau pietre dedesubt,
axiomele vieții,
arbori,
tineri demult
pe când nu li se stinsese strămoșilor
inima în întrebare