Adună-ți pământ mănos la picioare
Și-amurgului frânt, dă-i Luna s-o pască.
De vrei, peste ani, lumini să-ți strecoare,
Dă-i florii vernale motiv să trăiască.

Adună-ți în gând emoții ușoare
Și pune-ți destinul izvor, în fântână.
Cum toate, în viață, sunt rupte din Soare,
Dă-i florii vernale motiv să rămână.

Adună-ți în viață curaj, pe răcoare,
Când zorii, desculți, se-ntorc dimineață.
Știind că-n pustie copacul ne poare,
Dă-i florii vernale un plus de verdeață...

Și ține-o la suflet să-ți fie culoare.