De frig se plânge Luna cu lacrimi fără trup,
Ce curg pe-obraji desculțe în sfinte rituale,
Pe munte-mi ard copacii și sângele de lup,
Topindu-i fulgii ce-i rănesc tălpile goale.

Fac gaură în soare și-l leg de un descânt,
Să am fluvii de lavă, atunci când îl invoc,
Chiar dacă vine iarna stăpână pe pământ,
Eu îți încalț Lumina cu doi vulcani cu toc.

Rânjesc colții ca lupii și iarna se înmoaie
Și-o să-ți adun copacii în haite dacă-i strig,
Pe crengi îi ud cu mir de va începe-o ploaie
Din norii lavei tale, ținuți prea mult în frig.

Cu focul tău aproape se încălzesc copacii,
În goană imi străbat și muntele și somnul,
Îndrăgostiți de Lună ca lupii sau ca dacii
Prin razele-ți de lavă mai albe ca neonul.