Trupu-i plutește prin aer nesigur,
dacă-l atingi se clatină ca o frunză,
în oglinda cerului este o bulă de săpun.

Nu se știe cum o să fie...

Părăsit se golește de arome
de nimeni nu-i simte lumina cum se umbrește.

Atunci când devine stăpân pe trup
și intră-n el cu voință dulce
simte cum îl cuprinde născătoarea ființă.

Desigur are și un suflet înmiresmat,
un flux care-i pătrunde-n gânduri
iar despre viața care curge ca un râu
știu ca are marea ei,
străjuită de țărmuri
la care ancorează corăbii pline cu vise.