iubitul meu ține luna în buzunarul de la piept
ca pe-un monoclu
și când și-o pune peste ochiul drept mă fixează prin ea
crud, fără niciun resentiment,
încît se înalță cu o auroră peste mine

mai înalt decît norii, el crește ascuțit și adolescentin
pînă cînd eu mă ascund rușinată
că m-am lăsat atinsă de noaptea umbrei lui

acum când toate sînt de-o vîrstă visăm rar,
acum sîntem prea tineri să murim pe rînd