trecut de nouă, și de zece poate
cine are ceas să-i pese?
probabil m-ar înțepa iarba la cum m-am tolănit
ca un câine fericit
care-a reușit în sfârșit să-și prindă coada,
însă e toamnă
și geaca de iarnă s-a lipit de mine mai ceva
precum câinele de stăpân
și eu încă fumez ca nesătula
și încă s-aude muzică pe fundal
că-s la concert
și mă bucur
de calm, de vreme, de cerul fără stele, de oamenii care nu mă deranjează,
care-și văd de treaba lor,
de țigară.
nu trag nesățios,
trag solid
și mă trezesc la un moment dat c-un chiștoc stins și trebuie să îmi aprind alta
că îmi suportă plămânul
îmi cere plămânul
să-l tot umplu
și fumez
și nu mai vreau să se termine
nu mai vreau să plec
sunt prea liniștită, prea împlinită
nu mă doare nimic
(cum zicea lăzărescu)
doar lipsesc