Ce-a mai rămas din voi, prieteni?
Mai sunteți voi cei care-ați fost?
Mai sunteți vii? Mai sunteți oameni
Sau niște roboței low-cost?

Avizi, cu mințile pierdute
În goana după câțiva bani,
Vă lepădați constant de suflet,
Uitând să fiți un pic umani.

N-ați fost mereu așa. Țin minte
Că într-un timp chiar vă păsa
De frate, soră sau părinte
Sau vreun străin ce suferea.

Vă văd acum și-mi este milă,
Umblați cu capul în pământ
Doar voi și gândurile voastre,
Știute doar de Duhul Sfânt.

Nu știu cât de departe mergeți
Și pentru câți bani vă-nrobiți,
Dar și-n familie când sunteți,
În altă parte vă gândiți!

De unde vreți voi fericirea
Și unde vreți să vă-mpliniți,
Când voi, ce căutați iubirea,
Sub nasul vostru, n-o găsiți!

Din când în când mai beam o bere
La ziua vrunuia din noi,
Dar ne-am înstrăinat, măi vere:
Serviciu, rate, griji, nevoi!

Cum însă ați ajuns aicea
Și cine va putut seda,
Pentru un "job" să pierdeți totul
Din ce-ați clădit cu inima?

Nu zic să nu munciți! Departe
Fie de mine acest gând,
Dar când jucați această carte,
Să știți de ce, și cum, și când!

Căci miza nu-i deloc măruntă,
E tot ce-aveți mai scump și sfânt
Și v-adunați inima frântă,
Din cioburi, singuri pe pământ.

Ce vreau să zic: lucruri mărunte
În ochii voștri par prea mari,
Iar lucrurile importante,
Nu dați pe ele doi biștari!

Ce-a mai rămas din voi, prieteni?
Vă place rodul ăstui chin?
La cât vă mai gândiți la mine,
Sunteți străini. Vă sunt străin!