Am avut un cal
era un cal frumos, puternic, mătăsos,
un cal fermecat, aș putea spune
nu mânca jăratic, nu vorbea limbi străine
dar era de aceeași bucurie cu mine….
într-o zi, a venit un om de la oraș
mi-a zis, dă-mi calul tău să-l facem monument
nu știam ce vrea să zică, l-am rugat
arată-mi cum vine asta, ce vrei cu el?
cum ar arăta transformat?
el a zis calului- stai în picioare
și calul s-a ridicat pe picioarele din spate ca un om
apoi a început cu un aparat special
să-l lungească până când calul meu
a început să arate ca o girafă ciudată
ceva între Dali și Picasso
un fel de coloană a infinitului cu un cap
trist și deznădăjduit de cal…
i-am zis: stai, oprește calul meu nu e
monument de oraș, oprește și lasă-l în pace!
dar nu înțelegi? acum l-am modificat!
așa va rămâne, nu mai ai ce-i face!
ba da, ai să vezi se mai poate face ceva, i-am zis,
am început să urc pe calul coloană până sus la cap
i-am cântat calului la ureche cântecul Călușarilor,
brusc s-a transformat în cal fermecat
și a prins să zboare
ceea ce era și normal, fiind rupt din Soare.

morala e simplă și se întâmplă mereu
mulți vor să facă din sufletul vostru un fel de muzeu
voi însă să fiți nărăvași, vii și bizari
căci dansul călușului, cândva, se dansa sus pe pari
dansatorii reprezentau fiecare drumul prin zodiac al bunului Soare
și trecând peste simbolistică, interpretare, mitologie și rit
nu lăsa să te atingă pe suflet orice tâmpit!