erai când erai, când nu eram parfumul zilei de ieri
cu zâmbetul tău lângă zâmbetul meu respirând împreună
erai plină de copilărie, iar părul tău avea șuvițe de soare
iar visele aveau culoare și totul viu trecea prin ochii tăi
fără de grai, dansai și din prea plin scăpai, dar te trăgeam
și fugeam fără motiv pe lângă umbrele și pardesiuri gri
iar totul strălucea curat sub ploaia cu gust de aprilie

erai și eram cei mai fericiți copii, iar asta
îmi scapără înăuntru la fel de fără de grai acum când trecem
în pardesiurile noastre gri, fără de cută, sub obscurul umbrelelor negre
feriți de ploaia ce spală în rafale ferestrele deschise
pe lângă tăceri și cuvinte, pe sub nori și întâmplătoare
despletiri de zboruri mărunte, tu privești înainte, eu cu privirea ascunsă
străini, fără ecouri sau umbre, împrejmuiți de ziduri ce se întind
ca niște mâini pân’ la ceruri

zâmbește Doamne către pământul acesta de ritmuri și închisori
și ia-ne în brațe și du-ne cât mai departe, cât mai aproape
de pânzele împletite de flori, tăceri ce-și cresc cuvintele,
culori ce așteaptă doar un ochi să cuprindă pline de viață
armonii dintr-un dans de primăveri, fără uitări sau aduceri aminte
du-ne, Doamne, dar înainte sărută-ne pe frunte să ne împaci
neliniștea dintre