locul nostru e aici dar noi nu știm încă
în paturile albe de spital
apoi lângă ferestrele largi unde

soarele dispare și apare acoperindu-ne din când în când ochii.

*
zăpada s-a așezat și peste noi/ să ne ferească de toate lucrurile negre

avem minți albe din care curge sângele / așa a spus psihiatra /
rămânem aici lângă ferestrele largi
și ne lăsăm în voia păsărilor care nu știu să zboare

*
ne învelesc curenții de aer /corpurile noastre
pline de seruri și vise se descompun aleatoriu
între mine și tine o iarnă de siliciu se întinde pe aceleași străzi
pe care pășim neîncetat

în absorbție continuă / moartea ca un uriaș electromotor
ne dă caldură și lumină
prin perdele de fum și ploaie

te chem / dar mă tem mă tem mă tem

*
încă o dată o să cadă zăpada / și o să ne alunge frica
sub ea corpurile ni se vor pastra suple
și reci
așteptând cealaltă trezire/ în alt vis cu soarele
un bandaj peste ochii noștri obosiți

*
și celelate corpuri care sângerează ca niște păsări mici
aleargănd bezmetice prin iarbă,
pe străzile electrice

neputând să-și ia zborul lor colosal și abrupt

*
la fel cum și noi căutăm desprinderea
libertatea
frumusețea alergând printre norii sintetici din care curge
viața
așa a spus psihiatra/ că în vis avem voie să zburăm.
în vis ne putem lipi de uzinele electrice care ne fabrică visele.