cu vise-n ochii cei deschiși să ningă
s-ascundă rațiunea în cotloane
și viciul nemuriri să se-nstrane
cântând un morb de veci, să nu se stingă.

că viața-i descompusă-n clipe vane
în putreziri pe văz să se prelingă
izvor frumos e-n liniștei carlingă
și-n tine țes un rit cu filigrane.

în noi tăcerea ne e dreptul rigă
puțin e zbucium, gândul diafan
privirea la răstimp obraz irigă.

de tine însă încă sunt profane,
din coaste de-mi lipsește o verigă
ți-e naștere în neștiutul an.