plămânii mei sunt doi copii care plâng
ca și cum lumii i-ar fi crescut sâni
și tot laptele curs
inundă străzile fără să le atingă buzele

cerul pare dop de plută
înfipt în gâtul unei sticle
viața se întinde peste mine
cum se întinde ciorapul pe coapsa de femeie
doar poezia mai trage câte un fir
și lasă să se vadă 34 de ani trecuți prin carne
un lung și invizibil cordon ombilical
care va pieri
când ambele capete vor fi în pământ