Ca păsări cu aripi de vis ne-mplinit,
Zburând peste-Oceanul Uitării,
Se-avântă Poeții spre Țărmul Vrăjit,
Etern destinat triumfării.

Mai jos este ceață, mai sus e senin,
Oceanul e-n neagră furtună.
Pier micile aripi în valul hain,
Dar restul duc luptă nebună.

Genunea e vastă, rechinii pândesc.
Spre cer, doar câțiva mai cutează -
Acolo, din nori, șoimii cruzi se ivesc:
Ei zborul înalt le retează...

Și, totuși, din stolul pornit la-nceput,
Un sol strălucește în zare -
Din toți, doar acesta Oceanu-a trecut,
Având Țărmul drag sub picioare!