Să fie entropia care ne-a descoperit
ca doi gameți rostuiți
în același virtual lichid amniotic de viață,
doi gameți dezacordați și reuniți
de vibrația falsificată a unei reverii?
Mai iubești depărtarea acelei amintiri?
Scheletele noastre, ca două schele,
au sprijinit grinda nopții
pe care au căzut norii fiecărei lumi
din care veneam atât de străini,
demenți fugiți din bolnița vremii.
Cu mâinile tremurânde, ne-am definit
în dicționarul favorurilor,
apoi am fost un compendiu de stări
și a urmat acest scenariu
cu doi gameți într-un zigot
plimbați de glandele întâmplărilor,
în vârtejul eteroclit al universului.
Timpul ne-a laicizat pasiunile
rămase cerșetoare la ușa fiecăruia,
după ce ai fost în infinit
să cauți trupul iubirii trădat.
Orbirea te-a ajutat să găsești minciuna
când ai traversat pe altă potecă
din galaxia ispitelor cu uragane hormonale.
Așa a apărut monstrul nostru iubit,
combinație de neîncredere și frustrare,
chiriaș datornic în mintea fiecăruia,
cu pretenții la partea noastră de vină.
A fost o vreme când eram doi gameți
și-acum mi-e teamă de un avort spontan
în latrina vieții.