plouă
femeile au ieșit curgătoare pe străzi
doamna cu anemone în lesă își picură sângele roșu giotto de catifea
nu
ea nu plânge
orgoliul o ține dreaptă ca un corset
ea merge și merge nu se oprește
cu ochiul verde smarald înainte
cu tocul stiletto și pasul înfrânt
peste piatra cubică
peste visul rotund
sub umbrela lila
înfrigurată
cu geanta strânsă la piept
imitație piele de șarpe
plină cu oglinzi deșarte
cu luna de fildeș înfiptă în sân
orologiul în gând
și zâmbet inert

plouă
felinarele se aruncă în culori tremurate
conturul orașului acuarelă se pierde ușor
umbrele curg peste marginea nopții
plouă
femeile roșii se varsă în moarte