agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-02-19 | |
la vârsta de-o ai
(îmi toarnă o voce acid în ureche), ar trebui să nu te doară în pix că-i una ori alta. eu, respectuos: doamnă, sau domnule x, că fața nu ți-o cunosc, de unde îmi știi pe de rost, ce și cum voi a fi? aud aplauze și scrâșnet de dinți, ceva se întâmplă acolo, sus, unde soborul ar vrea să mă scoată din minți. râd și zic că nu mă doare nici măcar în călcâiul vulnerabil a lui Ahile. Erato-i cu mine și-mi e de ajuns, armăsar liber în galop alergând, mușcând cu dinții din soare după sirepe, inepte îmi par picăturile de otravă ce-mi sunt turnate-n ureche. râd și vocea aceea nu știe de ce, habar nu are că terminațiile-mi de ADN, nu-mi sunt încă uzate. cu bibilicul în parametrii normali, cu bascul vechi tuflit pe-o ureche, ies, cu mustața-mi tăiată pe buză, în lume, cu pleata-mi albită cât se mai vede... unora le-o părea nefiresc că am fruntea senină în vremea de azi ce-i o apă călâie, nici fiartă nici rece, nici moartă, nici vie... de-aș fi întrebat le-aș spune că-s chiori fără pereche, că, uite cum ies din pământ ghiocei, lalelele cum evadează din bulbi, toporași,clopoței, lăcrimoare, crini, barba popii, și chiar plantule, uimite sub soarele bând, de zorele... și când toată firea-i trezită la viață, când totul e promisiune,când totu-i speranță, de ce aș fi amărât sub pleoștita-mi mustață, lumea privind-o urât? un clocot în mine simt la fiecare trezire de dimineață și-aș putea, dac-aș vrea, întruna să râd, dar lumea ar zice că nu sunt întreg, cu-atâta lumină pe față... cum, mă laud cam mult? uit că la par mi se strânge firul de ață? hei, și? ce am de pierdut, "c-o floare în dinți întâmpină-ți moartea", zice poetul, plecarea nu-ți este-n neant ci, doar o întoarcere la ceea ce ești, lut la părinții ce-s lut... nu mai citi mai departe, te văd plictisit și-ți zici că-n fără de rost bat câmpii, neștiind ce voi fi și ce am fost pân-am venit... eu doar trăiesc prin cuvinte, s-o știi... doamne, ce vorbe multe în și fără de preget și nu știu de ce văd Capela Sixtină, cu mine, cu tine,voind în atingeri de deget...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate