oamenii au cîteodată carnea de lumină,
numai arar Dumnezeu-medicul vede prin sîngele lor,
și fiece strop e ochi, fiece glob de aer e orbită...
topindu-se precum cărările de nea,
ei iubesc cîteodată cîte doi,
uită despre pești și ochii verzi dintre ape și nori

pe lîngă gîze și fluturi, zboară și pleoapa mea prea aurie,
buzele de fecioară prea domoală,
pielea de iadă fără noroc,
cîntecul de libertate care încă mă îngenunche,
libertatea altora pentru care încă lupt, atunci cînd tac