cum sufletul ți-e atacat, așa din senin,
de-o tornadă și unde,
doamne iartă-mă, să te mai ascunzi?
la naiba, n-ai unde de-aceea te lași dus
în rotire nebună,atent doar
să nu te pălească în cap contondentele-i toane
și speri într-o cuibărire în ochiul ei calm...

tornadă a vieții mele ești tu
și te întreb cât ai să mă mai amețești
cu da și cu nu?

șireato, zâmbești,
mă și vezi cu ochii bulbucați de uimire
în clipa opririi când
toate toanele tale s-or prăbuși peste mine...

că m-oi feri la timp sau deloc,
habar n-am,
deocamdată îmi place,
parte să fiu în periculosul tău joc...