agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-02-23 | | CATEDRALÃ PRINSÃ-N RAMURI Mircea Trifu O să am milă de mine chiar de n-am să mă-nfiez, Să învăț să fiu un munte, nici pădurea s-o-ntristez Și nici lupii cei flămânzi ce se joacă-n lac de sânge, Răbdători și ei și moartea lângă cerbul ce se stinge. A oftat iarăși pământul, parcă-i turcul tras în țeapă, Ce nu știe că pe Munte numai sângele se-ngroapă, Moartea pleacă-n altă parte, căci e ora de mâncare, Adunată iarba-n haite bea din sânge și din soare. Iarăși îmi apare-n minte stând pe ram un pescăruș, Ce nu știe să mai zboare că-i privit de cer, chiorâș, Parcă-i barca uluită prinsă-ntr-un năvod al crengii, Fără marea sa pierdută, undeva în colțul străzii. Mila mea mi-o tai felii și îi pun puțin pe creangă Și in ea ca intr-o scoică, valurile bat cu-o rangă , Pescărușul stă și-ascultă orga Mării pe un munte, Catedrala prinsă-n ramuri de-o aducere-aminte. Iar mă bate miezul nopții peste fruntea adormită, Ce calic este coșmarul de mi-e mintea dezgolită, Dar destinul ce mă ține într-o strângere de mână, Îmi sărută și-mi recită toate razele de Lună.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate