agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-02-23 | |
Este noapte și s-a făcut târziu lângă far
Ce să lumineze încă? Ce undă lăptoasă mă trage înainte, urmându-l? De aceea se unge el pe la ochi când se desface din boboc trandafirul, Se unge cu lacrimi întruna... =Mansarda e mică și pe jos se preumblă mașinații mărunte cu farurile prea galbene și picioare de grauri se mai preumblă, întârziații! cele două femei s-au aciuuat amândouă înăuntru, în canceurile tale pline de apă, ca trandafirii/și amândouă sunt murdare de prea multe petale/ori prin cotloanele copacilor care au rămas, așa cum fac păsările, așa se ascund. =Se iau păsări, între trandafiri, până când se naște femeia ea se încălzește de frig împreună cu bobocii de floare armată și cu păsările se amestecă păsările între trandafiri întruna, până când se naște femeia, se tot naște/se îmbracă din pântec, e graur/ porumbă/ se spoiește cu verde, se alintă înăuntrul trandafirului și râde //are picioare și sân de dantelă. e tot alta. îndrăgește strugurul. Încă natura e plină de ninsoare și de plictiseală e grea e pungă de mers înainte din pântecul propriului trup. Pentru că femeile se îmbracă în aripi de păsări, iar eu nu știu din care femeie am venit. Este cântecul acela care o cheamă pe femeie înainte, este povestea de urmă, de pășit în tălpile goale, pe tot felul de urme, unde sunt fântâni multe și începuturi de lume. Cineva cu picioarele descoperite și frumoase îi spunea feciorului să îi scrie femeii lui despre cântări, despre cântece să îi dezvelească mai întâi picioarele stârnite de umblet și apoi să revie, să vină înapoi. Străina aceea era o altă femeie, la fel de frumoasă, care se pieptăna, lungă, în fața apei, nu eram eu. O femeie pentru un sunet de alăută, atunci când se scutură piersicul, cine știe cine să mai știe de ce au dormit pomii ieri... Doamne, cinci minute ține umbletul fulgului? Cine să fiu eu? Nemurirea sa? Pata gălbuie de sub picioarele iubitului meu, locul pe care el a călcat, foarte apăsat, pe zăpadă? Jur pe iasomie și pe ștergarul cu care mi-am șters umbletul și picioarele că nu știu din care femeie am venit; Ție, cealaltă femeie, din care am venit, îți spun că nu știu care este sângele meu, din ce, oare, m-am adunat, poate ieri... sunt un fel de răboj, un fel de calcul eronat, și totuși pe mine nu m-a iubit nimeni ca pe un fulg de nea care, vă spun, cade cu repeziciune, zăpada cade prea repede în această lume, se stinge prea repede, moare iute. Poate sunt o sută de ani de ninsoare, poate sunt...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate