Se-ntinde somnul în cutele cenușii,
liniștea și pacea se țin de mână.

Sunt semne că fibra subțire se rupe,
nu mai cântă cocoșii când se crapă de ziuă
măsurile timpului se dilată de febră.

Nevăzutul din umbră începe să caute,
dar nimicul se pierde-n întuneric.

De semnul crucii mulți se desprind
și vor ajunge mai nefericiți decât au fost
au o noapte lipsită de stele.

Cu palmele brăzdate de văi și munți
citire-n relief
pentru care imaginația se-nroșește și arde.

Lumina prinde în brațe pământul
cerul nu se lasă surghiunit de ger,
cad zilele grăbite de pe acoperișul fiecărui veac.

O ceață de plumb în păduri străine
mă aduc lângă femeia visătoare,
ceasurile pun măsura iubirii în unghiuri de sare
ce-mi aprind în inimă fosforul.