prea des răstorn pionii pe tablă
nu pentru că știu da șah-mat din trei permutări de cruci
în scobitura pieptului
locul acela enigmatic situat între un labirint palpabil
și un abis zebrat cu măști apocrife

reginele au plecat în exil
vox populi vox Dei
în transcriere anagramată
și dacă strig că mă arde frigul necunoscutului
dar cu smerenie și dor mă-ntind sub ghilotina-i implacabilă
cui să-i pese
când cripta și-o cumpără fiecare cu oceanul în buză

lasoul meu cuantic poate prinde ecoul
doar pentru uzufructul unei clipe
un adevăr axiomatic își strânge chinga în jurul maxilarului vieți
până stoarce marea roșie în artere atemporale

regii își caută coroanele prin tomberoane

pe bordura trăirii
printre avioane în survol făcute din suflete cerate
își fac siesta crepusculară
niște ouă stricate duhnind a renunțări
genunchii țipă și ei melodramatic și inutil după
templele extirpate

bucuria e o tumoare malignă
credința
speranța
fără compostul oaselor tale

o pizza
în care colcăie vise în stare larvară
este meniul regal
la care jinduiesc obsesiv
prea mulți
prea gloată fără amprente și gleznă pietruită
pătratele tălpilor prea volatile
nimicul prea

jocul continuă chiar de culoarea și forma pieselor dispare
în deșertul mâinilor noastre

fără să le cer
oamenii mă debarcă în răscruci
și plătesc îngeri căzuți să-mi dărâme
troițele de flăcări
îmi rămâne doar calul și o tavă de jărăgai

mâna care să-l mute
mi-a spart coșul pieptului