de la brazii din munți către copacii de mai jos,
toți se simt întăriți ca fierul, ca spițele roții,
și toți sînt pe umerii unui Dumnezeu,
dau veste de ninsoare sau de nuntă înspre vale

se simte fierul ascuns în inima copacilor
în pîntecul lor stau pitite securi și seceri,
și masca de aramă a soarelui

iarna tăcerea femeilor e duioasă,
iar degetele lor sînt iuți cînd cos cămeși,
peste pragul ușii ele poartă tăciunii și vreascurile
cu șorțurile cenușii și mînecile suflecate

iarna cuvintele tac ca niște mese și scaune
și cei ce nu mai sînt se așază pe ele cu genunchii și cu coatele