1-Ieșind de sub călcâie somnambule,
dintre nopți care piraterește
se îndepărtează de rațiune,
dintre ploi zăpăcite de răpăitul ploii,
se încumetă la viață strigătul -
pecete de unicorn pe sufletul lui,
miros ironic înfruntând deliciul
de a-și mânca singur sufletul -

Din umbre țes
Fluturii nopții frunziș protector,
Ascuțite corăbii în fermenți înjunghiați
Își sărbătoresc celesta asceză -

Privirea celui ce vine
să inventarieze solarele raze,
dogorind în aerul mlăștinos,
zăvorând frunzele în inimitabilul lor anotimp -
(-el trebuie să iasă în întâmpinarea zeului,
să-i culeagă dezvăluirile care nasc venerație
și să-l venereze-)
căci vine precum lumina
care n-ar putea îmbătrâni fructele
dacă mugurii n-ar fi muguri -

Păianjenii acuzați de magie arhitectonică,
Filtrele prin care privirile
Împrăștie hrană clipelor,
Spuza browniană a celor care se cațără
De mii de ani pe spinarea eului,
Fără să-l vadă ...

2-Fiecare să-și câștige umbra
Prin cântec,
Fumegos spațiu să-i îmbrace fiecăruia umerii,
Exilate în muzică fie
Sufletele lui Orfeu
tainic legământ între răni
și cuțitul care le dăruiește identitate -

3-(erezie)
copacii se strâng în păduri,
jurând intrarea în anotimpuri
și îndepărtarea de foc

4-Când, privind aceste tablouri,
Te miști odată cu ele spre suflet,
Þi se face dor de propriile tale mâini
Smulgându-și din aer zemoase amprente,
Te lași invadat de peșteri cicatrizate,
Legendare întrebări coagulate în sufletul tău -
Tu însuți ție te arăți
Ca un fluture ce îmbuteliază primăvara,
izbucnit spre râsul zilei
din fruct necunoscut,
duhnind a viciul vieții -

5-Tu ești întunericul
Săpând în spatele întunericului -
Oo, castă libertate a orbului -
Deosebește, prin fumul iluziilor,
De trupuri sau de suflete-i moartea?-

6-Umplând porturile lunii
Cu flori în fiecare noapte,
Te întorci în lumină ca de la vânătoare,
Cu sprâncenele vieții legate la brâu,
Întărindu-ți curajul
Pe valuri împăiate,
Târând spre ghețurile jilave
Un suflet lichefiat -
7-Săruturi sălcii îți ating trupul,
Fascinante ploi intrând în curcubee
Pe muzică de harakiri -
evenimente uleioase, cum ar fi viața,
moartea, pândindu-și retragerea
din mâlosul nimb al materiei
(unde ființele îmbrățișează cariera vieții),
esoesuri rostindu-și verdictul
înainte de ivirea primejdiei -
lovindu-ți tâmpla strigătul de bucurie
al celui ce se crede învingător
înainte de a învinge,
al celui ce se crede nemuritor
înainte de a muri -

8-Speranța?!
În sufletul omului ea adâncește
Cavernele curajului
singurătate răsfoind ochii iubirii,
de ce aceste distanțe leșioase
între lemnele cuvintelor,
acest sezon ambiguu al mitului durerii
în care alunecă idei reumatice,
microbi mătăsoși ai gândului -
aceste pumnale - adulmecând iubirea,
curgând mortal pe zâmbetul ei,
violentul foșnet ce mângâie viața ?

9-Viața mea devenită un fel de sfat al morților,
Precum ramura arsă a zborului,
Îmi învață viața să trăiască -
numărând viteza cu care iubește sufletul,
îmbătrânind -

10-Oo, ca să pot lega pietrele,
Le-am tăiat cu săruturi -
Frumoasă ca tăietura pietrei te arăți
inima mea - sărut în alergare -
știu ce număr porți la ochi,
dar nu mai am decât
solzoase semne chircite la rădăcini de cântec -
viața, precum un timp acrit de reflexe,
ca un sânge zgâriat de fantastic -
înguste trupuri
paralizate de inflația iubirii -

subiect în derulare...