secunda ține-o până haos pleacă
de viața ta-i bijuteria morții
în sabia definitivă-a sorții
scoțând-o zaruri de a fi din teacă.

din clipa nevăzută taie porții
când dorul tău de lume te îneacă,
umanitatea însă-i zeamă seacă,
dar, de-mprumut, fii amforă-n proporții.

umbrește-te-n cuvânt, tumult adie,
doar foaia te mai leagănă-n popas
în albul ei să strigi o rapsodie.

canin, luat-am lesne al tău pas
și multul tău în liniști te învie
dar nu mai e nimic din ce-a rămas.