[iarna noastră
sosită în plină goliciune când câmpia
renunțase la orice precauții:
își împărțea verdele]

este numai
clipa aceasta în care
o nevoie vitală te învață să uiți
toate cuvintele afectuoase
strigătul din iubire
urletul din moarte

așezați cuminți aproape ermetici
pe o prispă de unde
cerul se definește în concepte
un amestec fără implicații psihologice
fără etici
amalgamul de aburi / de ceață și de sfere
fum / praf / alte particule în suspensie

în ultimă instanță noi

mâna desfăcându-ne sentimentele
reacția chimică desăvârșită
clișeul apropierilor / al îndepărtărilor cosmice:
barbare curiozități robotice
gata să curme totul
la minima nepotrivire științifică

iarăși noi

ai clipei acesteia
copaci înscorburați
niște copii altfel care
pentru a supraviețui
lăsăm cele omenești deoparte
medităm la norma zilei următoare
la concentrațiile heliului
la densitate
acoperim florile:
cât timp ne va lua, oare
să colonizăm exosfera?

și totuși

felul în care
pescărușul își țipă foamea
primăverile ostenite
îmi amintește
de mine poate
de vremea aceea în care
tu ieșeai inevitabil
dintru ale tale