_ primul meu vis

rând pe rând. ca o proiecție de film animat.
drumuri crăpate, clădiri răsturnate, un cal alb
cu urechea lipită de gard, când starea vremii
devine opacă. opriți numărătoarea la doi
vorba cea tristă și....

așa am scris primul poem despre vis.
făceam cu schimbul. tu țineai ramurile
eu împodobeam merele cu drumul îngust
și palmele rotunde. când obosea unul
celălalt se îndrăgostea de carnea de măr
acoperindu-se cu o rază subțire de lună.
mă întreb ce ne ținea. poate
numărătoarea până la doi, poate
lumina misterioasă a acestui sfârșit
de decembrie.

_poate mâine o să fiu răpit de extratereștri

imagini mute. lumini străvezii...
ce frumos. calul alb îți poate schimba complet
starea de spirit. poate așa
te vei bucura mai mult de viață
de anotimpul acesta rezistent la tentații.
ah, umbră orbitoare. încercare nereușită
de a face o emisiune de divertisment.
câteodată sunt. câteodată exist.
păstrează tu calul. eu mă las păgubaș.
la noapte am întâlnire cu extratereștri.

_nici cu altcineva

ding, dong... Vladimir se ascunde sub plapumă.
ochii lui de felină curioasă se rotesc rapid
peste ce a mai rămas din eternitate. poate
că nu trebuie să îmi fac probleme.
cel care va reconcilia totuși sunt eu.
mereu am fost eu. un pește pe dedesubt zburător
o ploaie peste nemărginitul din noi
aceeași lumină opacă și deasă.

_o poveste interesantă despre o clădire bizară

luminile orașului, câmpul arabil, corbii de piatră...
am încercat întrerupătorul veiozei de câteva ori.
Vladimir nu se zărește pe nicăieri. se pare
că se plimbă pe stradă. cred că e mult mai bine aici.
te-am întrebat dacă te deranjez. ai zâmbit.
părul tău era ud. în schimb patul era
caraghios de înalt. inima mea...
o clădire bizară.

_oare când am râs ultima dată?

înțelegi? parcă am fi dintr-un desen animat.
personaje fără conținut. câteva linii
amestecate cu idei și cerneală.
te frământă ceva. nu vezi?
numărătoarea poate începe cu noi
dar, și sfârșitul...
ca odinioară.