din nevoia de carbohidrați
s-a născut linia
aceasta subțire și infantilă

a foamei de luptă.
păpuși cu boli cronice zac pe pat.

nimic nu le mișcă
nimic nu le impresionează.

[ de fiecare dată e o ușă se deschide
și dincolo portavioane aterizează
în largul marilor pe punțile vapoarelor

așa se petrec tragedii.]

&
cum ai fuma la nesfârșit deși
știi că lucrul acesta te va ucide.

în mijlocul camerei
deschizi ușa dulapului
& o închizi la loc de o sută de ori.

hainele
se apropie de tine
ca și cum ar fi vii
fantome din trecut care bântuie
hiper spațiul.

treci linia subțire și moale
într-o altă dimensiune.

nonsensul capăta sens
aici în acest

poem în care
totul se luptă să supraviețuiască.

păpușile cu boli cronice
au început să se trezească
sunt vii și au carnea moale.
ele te vor hrăni
asa cum se hrănesc porumbeii din scuar.

un ochi după altul,
o mână după alta.
când în sfârșit treci granița
& vezi lumea prin ochii lor.
și te lupți cu mâinile lor.