Prin fereastra încadrată-n pereții umbrei
privește în depărtare migdalul
cu fructe aromate stăpâne peste tării
ce vindecă ce se mai poate.

Un paharnic se pare de viță domnească
dezleagă taine cu licori dospite la întuneric
ascunse înlăuntrul singurătății
din care sufletul se-nalță-n lumină.

Furat de mirajul eclipsei spre nemărginire
prin risipa de albastru în pulberi astrale
caut liniștea ce răzbate prin fibra cărnii,
de mierea vâscoasă alunecă-n plăcere
punând în cuvinte glas cristalin
netezit pe clapele albe, mișcătoare
în aula magna în care și aerul ascultă.