n-am crezut o mână de bulgări să facă totul
tata sosise acasă iar eu mă prefăceam adormit
voia să știe ce-am făcut în ziua aceea
venise devreme
stăteam nemișcat în continuare
ceilalți își ștergeau lacrimile din timpul războiului
refuzam să vorbesc despre moarte
mama mă ducea în capelă
ca o femeie părăsită ce vede fața iubitului oriunde s-ar duce
se sprijinea de pereți
cu sutienul acela ce-i ridica sânii
scoteau un sunet ascuțit comunicam prin spirale
învârteam un deget în aer știa că vreau să plecăm
până în centru ajungeam o duzină de puști bucuroși
că a nins și lumea nu poate să iasă din casă
Doamne fă să se ducă zăpada în curtea profesoarei de mate
să se topească înainte de Paște
care Paște să cadă odată cu Sfântul Gheorghe
de Mai mă gândeam că durerea
vine și trece
precum floarea unui cireș
dragostea mă va vindeca de orice boală
dacă mă vor lăsa să cred că într-adevăr am murit și
visez lucruri care mă fac
să închid ochii și să mă simt minunat
voi inventa o mașină care să scoată apă din piatră
n-am mai avea nevoie de un Dumnezeu în varianta mozaică
oriunde puneam capul jos adormeam
normal pentru că aveam conștiința curată altfel nu se explică
de ce eram singurul care ajungea acasă cu lumina
de la Înviere
aveam timp mai mult să pricinuiesc neplăceri
din stânga
în loc să frâneze șoferul a călcat greșit
unul dintre noi a ieșit de sub roți cu ficatul în mână
am apăsat cât am suportat fiecare i-am dat sulf
din rația de morfină
moartea se lăuda cu steagul Americii desfășurat
nu știam ce să facem cu trupul
până când ne-a venit rândul la bulgări

mie îmi tremurau cel mai tare
mâinile