agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-03-08 | |
Nu e descătușarea unei iubiri,
ușurarea pe care moartea o dă uneori, risipa de energie pentru lucruri mici cuvintele pe care nu le aștepți dar vin oricum când nu mai contează și nu te mai ating. Acesta nu este un poem de dragoste, dragostea rabdă toate, urcă pe umerii rugăciunii, înalță copilăriei zmeie din nisip. Nu știu să iubesc. Nu știu să nu iubesc. Uit să te uit și nu uit umbrele pe care ochii tăi le aruncă peste bord odată cu năframa roșie a înserării când toate dor și nu mă doare să te văd țintuit în lume când lumea e o corabie fără vâsle să botezi neștiutele poeme după tine dar să te lepezi de oameni, de nimicurile lor, de pământul de sub tălpile mele. Nu dau bani flămânzilor din suflet nu hrănesc gura anilor seci sunt cenușă și mă șterg din anotimp sunt cer și trăiesc din leșul iubirilor se va vorbi despre noi cum alipeam cioburi și ele prindeau viață mergând sub pământ. Azi am plecat și ziua m-a urmat cuminte nu aveam semințe în pumni nici lacrimi să le ud nu aveam nimic al meu când te-am cunoscut doar crucea ca o brazdă peste singurătate și lemnul ei plângea în mine plângea și nu puteam să opresc poezia curgând pe mirul frunții. Tu nu știi sau poate tocmai pentru ca știi, taci și te lepezi de cuvinte sunt mici și bat surd în geam, bat surd în lumină fereastra morților s-a aburit înăuntru îngerul culege vise sunt mai frumoase oasele lor, sfinte încă, plămadite din dor. Timpul trece care încotro apucă o pâine și colțul ei alunecă în mâinile copilei Iartă-mă, mamă, când plecam de lângă tine, umpleam plămânii cu joaca și te uitam cu grija pe umeri Acum să nu-mi pleci odată cu bulgărele desprins din lună odată cu dragostea nepoemelor mele. Aceasta nu e rugă de seară Dumnezeu știe că îl chem rareori dar El vine, vine pentru tine. I-am spus zilei să îl aștepte în genunchi cu soarele în palme și ea mi-a aruncat firimiturile acestea de poem pe care nu-l voi numi nicicum.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate