Când Martie se face opt, e timp de gând spre eternitate
Din spira-n infinit întinsă din ochi de verticalitate
Ca o cătușă strânsă sexe într'un colaj de îngemănare
La fel de rond, brățări de suflet mai mult decât împreunare,
Ceva sacral ce leagă X cu Y din algebriene
În biologice făclii, scânteind ce-i mai nobil, gene
Ce acoperă lacrimi de extaz și mila plângerii împărțite
Când tot ar pare disperare și mângâieri sunt resuscite
Speranțe iar, să se întremeze, căci două flori's metamorfoză
Creând din nou o altă floare, peduncul de o nouă roză...

Și așa, el Martie culcat opt, e'o zală simbol de egal
Între aplecarea în genunchi și gestul pur neteatral
De dragoste nețărmurită în dar la mamă, fiică, soră,
Noră în buchet de izuri dulci, iubita, o femeie floră...
E odă, imn pentru matern, e'o incantație terestră
Ce numai Soare ar putea ști de când ne bântuie pedestră,
Căci doar așa vom fi eterni strălucitori în dăruire
Bărbații dârji, copii în fond, ce n-ar putea fără iubire...
Și în contextul fad monden, fără metafore, epitetic
Mă dărui azi modestul EU, un pic mascul... mai mult poetic!

Nu mă uitați, să vă fiu iar, an de an, la amor... Un petic!!!
07.03.2018